duminică, 1 aprilie 2012

UNDER 12. Star Şcoala 119 - Champions 33-26

După un meci în care au ratat enorm, jucătoarele alb-roşii au reuşit să câştige, sâmbătă, scor 33-26, pe propriul teren, în faţa formaţiei ACS Champions. Partida a contat pentru etapa a cincea a grupei semifinale A. În urma acestui rezultat, echipa Baschet Club Star Şcoala 119 a ajuns la 23 de victorii consecutive în actualul sezon la categoria sub 12 ani şi are asigurată calificarea la turneul final al Campionatului Municipal feminin Under 12, din luna iunie, acolo unde se vor întrece cele mai bune şase grupări din Capitală.

VEDEŢI AICI GALERIA FOTO

Alexandra Marin a fost principala realizatoare a alb-roşiilor, cu 12 puncte marcate. Pivotul gazdelor a încheiat meciul cu o double double, trecându-şi în cont 12 recuperări, două intercepţii şi cinci capace. Roxana Mihai (foto, la minge) nu s-a aflat în ziua sa cea mai bună, dar şi aşa a adunat 11 puncte şi opt intercepţii, în timp ce Livia Mariea a înscris zece puncte. Echipa Baschet Club Star Şcoala 119 a avut numai trei jucătoare care şi-au trecut numele pe lista sportivelor care au finalizat, fapt care arată cât de mult au greşit fetele pregătite de Valentin Bâlă în această întâlnire. ACS Champions a dominat partida şi a condus până la începutul sfertului decisiv.

Campionat
Etapa precedentă, echipa Baschet Club Star a câştigat, scor 82-10, meciul cu formaţia Raptors şi a rămas neînvinsă în cadrul grupei semifinale A, în întrecerea din Capitală, la categoria sub 12 ani feminin, sportive născute în anii 2000-2001 şi mai mici.

Gazdele au început destul de bine meciul cu Champions şi au finalizat rapid două acţiuni din spaţiul de trei secunde. Acesta a fost însă doar un foc de paie deoarece adversarele jucătoarelor alb-roşii au răspuns destul de rapid cu şapte puncte consecutive şi au condus după primele zece minute cu 7-4. Cel de-al doilea sfert a fost mai echilibrat, însă niciuna din cele două echipe nu s-a putut desprinde, parţialul fiind de 10-10. Roxana Mihai şi Livia Maria au marcat aproape din orice poziţie, însă nu au reuşit să-şi pună colegele în avantaj la pauza mare, atunci când oaspetele au menţinut cele trei puncte pe care le-au avut încă din prima perioadă, astfel că, la jumătatea întâlnirii, tabela a indicat scorul de 17-14 pentru ACS Champions.

Nici după reluare amfitrioanele nu au putut să se apropie de adversarele lor. Orice coş înscris de jucătoarele alb-roşii a avut mereu răspuns din partea ofensivei formaţiei ACS Champions, team care şi-a păstrat ecartul de trei puncte şi după 30 de minute de la primul angajament, scor 24-21. Ultimul sfert a fost şi cel care a decis învingătoarea. Echipa Baschet Club Star Şcoala 119 a profitat de câteva greşeli ale oaspetelor şi a marcat exact atunci când a trebuit. Cu un parţial de 12-2 în zece minute, fetele pregătite de Valentin Bâlă au întors rezultatul de pe tabelă şi s-au impus cu 33-26, după un meci pe care au fost la un pas de a-l pierde chiar pe mâna lor. Amfitrioanele au rămas fără înfrângere în actualul sezon, în Campionatul Municipal feminin sub 12 ani, acolo unde au evoluat în 23 de jocuri.

Pentru a vedea clasamentul la zi din grupa semifinală A din cadrul Campionatului Municipal feminin sub 12 ani, accesaţi acest link...

Niciun comentariu: