miercuri, 16 iulie 2014

ANIVERSARE. La mulţi ani, Ingrid Paraschiv!

Ingrid Paraschiv
Vicecampioană naţională alături de echipa Baschet Club Star şi dublă medaliată cu aur în cadrul Campionatelor Municipale, Ingrid Paraschiv şi-a aniversat, miercuri, ziua de naştere. Sportiva grupării din Capitală s-a născut pe data de 16 iulie 2003 şi a împlinit frumoasa vârstă de 11 ani. De-a lungul carierei, jucătoarea a evoluat pentru formaţii precum Comets şi Raptors, ultimul team fiind cel care i-a asigurat un loc la Liga Naţională de Minibaschet feminin, din acest sezon, competiţie care a avut loc la Craiova, acolo unde a ajuns pe treapta a şaptea în ţară, din 36 de cluburi prezente la start în actuala stagiune.

Ingrid Paraschiv a fost componenta lotului feminin sub 14 ani al echipei Baschet Club Star în sezonul recent încheiat, însă sportiva nu a putut să evolueze decât în partidele din cadrul Campionatului Municipal de junioare trei, acolo unde a şi cucerit, alături de colegele sale, medalia de aur, după un parcurs perfect în Capitală, 18 meciuri câştigate din tot atâtea disputate. În competiţia de minibaschet feminin, pe Bucureşti, Ingrid a fost una din jucătoarele care a dus greul pentru alb-roşii, alături de Lavinia Dinu şi de Amalia Cranta, trioul de bază al formaţiei pregătite de Valentin Bâlă la categoria sub 12 ani, acolo unde fetele au fost cu mult peste ceea ce s-a aşteptat de la ele. Ingrid a bifat toate întâlnirile de la Under 12, acolo unde a avut o medie de şapte puncte marcate pe meci plus 2,5 pase decisive.

Statistică Cea mai bună performanţă din palmaresul jucătoarei Ingrid Paraschiv este titlul de vicecampioană naţională de acum două sezoane, atunci când sportiva alb-roşiilor a cucerit medalia de argint la Liga Naţională de Minibaschet feminin de la Braşov, în anul 2012.

Ingrid Paraschiv a început sportul de performanţă în septembrie 2010, atunci când a fost selecţionată de către formaţia ACS Comets Bucureşti. Timp de aproape un sezon, sportiva a evoluat pentru această grupare după care, pe 8 aprilie 2012 a debutat la echipa Baschet Club Star, într-un meci amical al alb-roşiilor, desfăşurat la Ghermăneşti, în faţa grupării BC Costel Cernat. Partida respectivă a revenit celor de la BC Star cu scorul de 105-5 iar Ingrid Paraschiv şi-a trecut, pentru prima oară, numele pe lista marcatoarelor după ce a finalizat un coş din acţiune. Legitimată oficial pe data de 30 mai 2012 la echipa Baschet Club Star, Ingrid Paraschiv a avut parte de câteva meciuri superbe alături de alb-roşii la care a mai adăugat alte câteva medalii în colecţie, în afară de argintul de la Liga Naţională Under 12 de acum doi ani

În sezonul pe care jucătoarele alb-roşii l-au încheiat în luna iulie, Ingrid Paraschiv a evoluat la toate categoriile de vârstă în care au fost înscrise colegele sale, fie că vorbim de minibaschet, junioare trei sau chiar şi un meci la junioare doi. În ediţia care a trecut, sportiva a cucerit o medalie de aur la Under 14 feminin şi una de argint la Under 16 feminin, ambele în Campionatul Municipal. La Liga Naţională sub 12 ani de la Craiova, Ingrid Paraschiv, Amalia Cranta şi Lavinia Dinu au făcut parte din lotul formaţiei Raptors, team care a încheiat pe locul şapte din 36 de grupări. Conducerea echipei Baschet Club Star, antrenorii, colegele sale dar şi familia îi urează jucătoarei multă sănătate, fericire, zâmbete şi bucurii, cât mai multe reuşite în activitatea sportivă dar şi tot ceea ce-şi doreşte în activitatea personală plus cât mai multe selecţii în echipamentul alb-roşu. La mulţi ani, Ingrid!

Ingrid Paraschiv a participat, în urmă cu un sezon, şi la Liga Naţională de Minibaschet de la Tîrgu Mureş, unde a avut prestaţii deosebite. Detalii aici...

Niciun comentariu: