joi, 23 octombrie 2014

ANIVERSARE. La mulţi ani, Cristina Grigore!

Cristina Elena Grigore
Legitimată la echipa Baschet Club Star din septembrie 2010, Cristina Grigore a ajuns una din jucătoarele care contează în lotul alb-roşiilor. Joi, pivotul grupării din Capitală şi-a aniversat ziua de naştere, sărbătorind cei 15 ani pe care i-a împlinit. Născută pe data de 23 octombrie 1999, sportiva a fost alături de colegele sale în toate cele patru sezoane de când practică baschetul la nivel de performanţă, acum fiind componentă a echipei BC Star Pro Basketball Academy. În actuala ediţie a Campionatului Naţional Under 16, Cristina nu a evoluat încă.

La fel ca şi sezonul trecut, problemele de creştere au ţinut-o pe Cristina Grigore departe de teren, în primele etape ale campionatului. Astfel, pivotul alb-roşiilor a început perioada de recuperare şi se aşteaptă să revină pe parchet la mijlocul lunii noiembrie, dacă durerile provocate de apofizită vor înceta. Componenta echipei BC Star Pro Basketball Academy va avea un sezon mai greu decât precedentele deoarece Campionatul Naţional feminin Under 16 este destul de dificil şi solicitant iar antrenamentele au devenit mai intensive. Fără să ezite, Cristina a declarat că abia aşteaptă să fie aptă de joc şi să-şi ajute colegele să se califice la un nou turneu final, de data aceasta la junioare doi. Cristina Grigore are 1,82 metri înălţime şi va fi folosită în zona spaţiului de trei secunde, acolo unde a mai evoluat şi de-a lungul ediţiilor precedente.

Info Cristina Grigore îţi doreşte să ajungă cât mai sus în carieră şi să evolueze chiar şi la nivel de senioare, dacă acest lucru va fi posibil, în viitor. Deocamdată, sportiva a ajuns, după patru ani de activitate, până la categoria sub 16 ani, însă nu este dispusă să se oprească aici...

Începând din luna septembrie, Cristina Grigore este elevă la Colegiul Naţional "Octav Onicescu", în clasa a noua. Sportiva este de părere că acum totul este mult mai greu iar nivelul de pregătire superior celui de până acum, atât la şcoală cât şi în viaţa sportivă. De-a lungul carierei, pivotul alb-roşiilor nu a evoluat decât pentru actuala sa echipă şi a avut numeoase performanţe la nivel de junioare, printre care remarcăm medaliile de aur, argint şi bronz obţinute la diferite competiţii cum ar fi Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, Campionatul Municipal feminin de junioare doi sau Kinderiada, toate aceste întreceri având loc sezonul trecut. Componenta echipei BC Star Pro Basketball Academy a fost selecţionată şi în cadrul programului "Performbaschet", unicul criteriu de selecţie pentru naţională.

Chiar dacă apofizita a ţinut-o, până acum, departe de teren, Cristina Grigore a fost permanent alături de colegele ei şi acestea, la rândul lor, au încurajat-o ori de câte ori au avut ocazia. Pivotul alb-roşiilor şi-a propus să repete performanţele de până acum şi chiar să le depăşească în acest sezon. Cu ocazia aniversării zilei de naştere, la cei 14 ani împliniţi, familia, prietenii şi coechipierele, alături de tehnicienii şi oficialii echipei Baschet Club Star îi urează sărbătoritei multă sănătate, fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, atât pe plan sportiv cât şi pe cel personal, cât mai multe prezenţe în echipamentul BC Star Pro Basketball Academy şi chiar prezenţe în toate selecţionatele naţionale, indiferent de nivelul acestora, junioare sau senioare, acolo unde, oricine visează să ajungă. La mulţi ani, Cristina!

În urmă cu două sezoane, în mai 2012, Cristina Grigore şi colegele sale au câştigat Bucharest Streetball Weekend, competiţie organizată sub patronajul FIBA Europe. Detalii puteţi citi aici...

Niciun comentariu: